Dosarele X ale fotbalului românesc! Încă nu se știe cui îi aparține titlul câștigat de Steaua în 1998: „Când s-a făcut această demarcație?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Este deja foarte bine cunoscut faptul că titlul de campioană câștigat de Steaua în 1998 nu le este atribuit nici celor de la CSA, nici celor de la FCSB, după o decizie dată în acest sens de Curtea de Apel București în iunie 2021.

Dosarele X ale fotbalului românesc! Cui îi aparține titlul câștigat de Steaua în 1998?

Mai exact, atunci s-a decis că palmaresul Stelei din 1947 până în 1998 le aparține celor de la CSA, în vreme ce palmaresul din 2003 până în prezent este la FCSB. Nu s-a decis însă nimic despre perioada 1998-2003, atunci când s-a făcut trecerea de la MApN la Gigi Becali, via AFC Steaua București, asociație al cărei președinte era Viorel Păunescu.

Așadar, perioada 1998-2003 este practic ștearsă, din punct de vedere juridic, din istoria Stelei. Iar lucrurile sunt chiar mai complicate de atât.

Asta pentru că în 1998 Steaua a câștigat titlul de campioană. Acest lucru s-a întâmplat în luna mai, iar înființarea AFC Steaua București s-a petrecut în luna aprilie. Astfel, în contextul juridic actual, nu se știe exact dacă acel titlu din 1998 le aparține celor de la CSA sau celor de la AFC Steaua București, asociație care prin care s-a făcut trecerea la entitatea condusă de Gigi Becali.

Această dilemă a fost adusă în atenția opiniei publice de către Virgil Boglea, avocatul Asociației „Salvați Steaua”, cea care susține că FCSB este continuatoarea echipei înființate în 1947, în direct la ProSport Live. El a spus că este nevoie ca această speță să se tranșeze și este posibil să se întâmple acest lucru la următorul termen din acest proces, care va avea loc la Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 2 martie.

Ce a spus Virgil Boglea despre acest subiect la ProSport Live

„Mai este o problemă: nu știm când s-a făcut această demarcație a Curții de Apel în 1998. Adică, până când în 1998 aparține CSA, până când în 1998 are CSA această recunoaștere sportivă? Nu există o linie. Campionatul în 1998 s-a încheiat în luna mai și titlul a fost câștigat de Steaua.

AFC Steaua București, care preia în întregime tradițiile glorioase, se înființează pe 7 aprilie, la insistențele MApN, prin vocea ministrului Victor Babiuc.

Titlul din 1998 aparține vechii entități sau noii entități? Nici asta nu știm, deci sunt multe aspecte care trebuie clarificate”, a declarat Virgil Boglea, avocatul Asociației Salvați Steaua, la ProSport Live.

Anterior, în cadrul aceleiași emisiuni, Virgil Boglea a explicat și care sunt principalele două probleme cu care reprezentanții celor de la CSA Steaua din acest proces se vor confrunta la termenul de la ÎCCJ de pe 2 martie.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×